Uitarea

 În fața unei clădiri bătrâne cu arcade crăpate și înflorituri din ghips, un bărbat între două vârste stătea cu ochii înfundați în orbite încercând să-și dea seama când ar fi momentul ideal să intre. El aștepta în pragul uși privind holul, îngust și înalt.

Bărbatul își frecă bărbia în timp ce studia ușile din lemn masiv ce păzeau clădirea. Lemnul bătrân era întărit pe ici pe colo de bolțuri de fier ce țintuiau curele de alamă. Balamalele erau groase cât un deget și ruginite cu totul. ”Imposibil de mișcat” gândi bărbatul. Un cui înțepase cu greu ușa și de el atârna un semn "Secția de Poliție Nr.5".

Era târziu și bărbatul păși timid înauntru. Intră precaut printre oamenii ce ieșeau. În stânga și în dreapta polițiști în civil dădeau peste el grăbiți să ajungă acasă. O mână bandajată se lipii de avizier, iar în spatele unei mici găuri semi-circulare o doamnă tresării:

- Programul cu publicul s-a terminat acum două ore, spuse ea.

Bărbatul se concentră făcând un efort să vorbească, își căuta cuvintele de undeva din spatele confuziei.

- Fratele meu a fost răpit, aș dorii să... o pauză se lasă între cei doi ... dau o declarație.

Câteva minute mai târziu bărbatul se degrada pe scaunul unui inspector de poliție ce încă nu plecase acasă. Inspectorul ridică o sprânceană la doamna ce îl adusese pe bărbat.

- Dacă asta e o glumă proastă să ști că eu puteam să fiu la fel de bine acasă la ora asta și cădea mâine pe capul altui prost.

- Muncești prea mult, vezi ce se întâmplă dacă rămâi ultimul pe aici, îi răspunse ea.

- Am înțeles că doriți să faceți o declarație. Ce s-a întâmplat? inspectorul își îndreptă atenția către bărbat.

- O să-ți spun ce s-a întâmplat și te rog să nu mă întrerupi cât încerc să-mi aduc aminte tot.

- Bine vă ascult.

- Acum două săptămâni fratele meu a venit la mine cu una dintre cele mai bizare probleme. Mi-a spus că l-a părăsit nevasta. Fratele meu nu e un tip dintr-ăsta care să facă glume, e profesor, nu face chestii de genul ăsta. M-am uitat la el ca prostul pentru că de data asta chiar trebuia să glumească, el nici măcar nu avea o iubită din câte știam. Dar a continuat cu Sofia în sus cu Sofia în jos, Sofia se pare că era nevasta lui. Eu nu îmi aduceam aminte nici să fi cunoscut vreo Sofia. Și când se căsătorise? de ce nu știam de ea? I-am spus chestiile astea și a început să se uite ciudat la mine, că cică am uitat și eu? cum puteam să fiu unul din aia care au uitat? credeam că și-a pierdut mințile. Am încercat să-l iau cu frumosul dar nimic. M-a luat la apartamentul lui să-mi arate pozele de la nuntă unde cică fusesem prezent. Am ajuns la el acasă dar nu am găsit nimic. Mi-a spus că au început să-i dispară lucruri din apartament, la început crezuse că ea le lua când nu era el acasă, dar acum nu mai era sigur. Nu a găsit poze de la nuntă nu a găsit nici poze cu ei doi împreună însă a scos o poză veche cu o fată ce stătea singurică pe o bancă. Mi-a spus că fata începuse să se poarte ciudat, că-i vorbea de un copil dispărut și că la sfârșit ea se ”hotărâse să-l uite”. Nu știam ce vroia să spună cu asta. Mi-a spus că a căutat-o la muncă, la prieteni, dar nimeni nu știa de ea și ce e și mai bizar că după un timp nimeni nici nu își mai aducea aminte de ea. Toate astea îmi păreau foarte dubioase dar la nici două zile după asta a dispărut și el. M-am dus la el la apartament... nimic, la el la munca nimeni nu vroia să mă ajute așa că am venit aici. Să fiu sincer știu că nu a fost răpit, dar a dispărut și vreau să-l găsești. Vreau să știu că e în regulă.

- Domnule o să văd dacă vă pot ajuta, vă rog să stați liniștit aici până caut câteva detalii.

În această pauză bărbatul își întinse mâna pe biroul inspectorului și începu să pipăie biroul plin de mâzgălituri și scrijelituri. Aceste cicatrici fuseseră adunate în zeci de ani însă lemnul se întărise cu ele. Biroul avea picioare de fier și un cârlig pe unul din picioare. Biroul inspectorului părea să fie o fostă masă studențească cu agățătoare pentru ghiozdan. Bărbatul continuă să caute și privirea îi căzu pe cuierul de haine, pe el era o etichetă metalică ștanțată cu câteva litere șterse de timp.

Inspectorul revenii la masă, își studie câteva secunde excentricul interlocutor și apoi îi vorbi:

- Pot să vă întreb ce ați pățit la mână?

Bărbatul își flexă mâna și un moment de claritate îi trecu peste ochii tulburi.

- Nimic, m-am lovit de o ușă, apoi își coborî mâna sub birou.

- Am făcut câteva căutări și dumneavoastră nu aveți un frate. Nu aveți dosar penal, nu sunteți căsătorit, nici măcar nu aveți amenzi neplătite. Acum, stau să mă gândesc dacă fratele dumneavoastră nu există ar trebui să fiu cumva îngrijorat de dispariția vreunei femei imaginare? Mai aveți ceva să-mi spuneți?

- Trebuie să te duci la apartamentul lui, vizavi stă o doamnă care își va aduce aminte de fratele meu și de soția lui. Nu știu de ce dar ea își aduce aminte.

- Asta e tot?

- Știu că sună ciudat dar trebuie să mă ajutați.

La ieșire bărbatul își trecu degetele peste eticheta ștanțată de pe cuier, citind-o cu vârful degetelor ”Cuier număr ... al Școlii Municipale ...”

Inspectorul o luă la picior și căută blocul fratelui dispărut. Scările de la intrarea în bloc erau mâncate de ploaie și înauntru balustrada se legăna cu mersul unui locatar de pe scări. Pe lista de întreținere apartamentul figura ca nelocuit. Apartamentul fără număr ce ar fi trebuit să fie al fratelui dispărut nu avea nici măcar covor în fața ușii, dar încă se putea vedea urma lăsată de el. Inspectorul ciocăni ușor în ușa de vizavii și o bătrânică cu părul prins în bigudiuri de fier răspunse fără prea mult entuziasm.

- Bună ziua, scuze de deranj, m-ați putea ajuta? ați văzut pe cineva intrând în apartamentul de aici?

- Cine? unde? nu știu stau mulți cu chirie, nu pot să-mi aduc aminte de toți.

- Aici vizavii.

- A nu nu

- Deci nu ați văzut pe nimeni trecând pe aici?

- Am văzut că a dispărut covorul, dar nu v-am luat eu covorul, nu știu cine la luat dar eu îl am pe ăsta de 12 ani de când..

- Nu doamnă, nu mă interesează covorul.

- A da stați umpic, va căutat fratele acum câteva zile părea îngrijorat, nu ar trebui să pierdeți așa legătura, e mare păcat.

- Fratele meu?

- Da da, sângele apă nu se face, știți cum se zice...

Inspectorul se întoarse, băgă mâna în buzunar și alese fără să se gândească o cheie cu care să încerce ușa fără număr. Cheia îi deschise apartamentul. Garsoniera era aproape goală, o noptieră cu sertare deschise stătea lângă un pat fără cearceaf. Însă tot mai era ceva aici, un miros specific, ceva familiar. Inspectorul încercă să găsească carnetul pe care își notase adresa ciudatului de la secție. Era straniu, își pierduse carnetul. Îl treceau frisoane din cap până în picioare încercând să-și aducă aminte adresa bărbatului, apoi aproape printr-un reflex își dădu seama unde trebuie să meargă.

Inspectorul îl găsi pe bărbat pe o bancă în spatele blocului. Omul își desfăcu bandajul de la mână și îl aruncă într-un coș de gunoi. Inspectorul observă un ac de siringă și câteva picături de sânge în mijlocul bandajului.

- Ești bolnav?

- Nu, durerea mă ajută să mă concentrez, să nu uit, de asta mă înțepam. Fără el totul o să se șteargă cu buretele, nu o să mai știu nici cum mă cheamă până diseară.

- Nu înțeleg, ce se întâmplă? de ce nu îmi aduc aminte de tine, de nimic.

- Nu știu, dar sunt aproape sigur că e mai bine așa?

- De ce?

- Cred că tu ai ales să uiți, sunt unele lucruri pe care mai bine nu le știi. E mult mai ușor decât ai crede, e ca o ceață ce vine ușor ușor spre tine, se întețește, detaliile se pierd, apoi nimic.

- Și dacă vreau să știu?

- Pe biroul tău e scris ceva, e posibil să te ajute. Asta o să fie ultima dată când ne vedem. Sunt obosit, nu mai pot să stau treaz.

Inspectorul revenii la birou însă privind semnul de pe ușă simții că ceva e în neregulă ”Oficiul Orășenesc de Geodezie și Cartografiere”. Intră nesigur înauntru iar tipa de la avizier îi făcu semn cu ochiul.

- Te caută șefu.

- Am avut umpic de treabă ...

Intră în birou iar un birocrat îngropat în hârtii începu să-l apostrofeze.

- Te-ai întors într-un sfârșit, câte ore îți ia omule? am nevoie de tine să pui în ordine 10 blocuri. Ăia așteaptă autorizații, așa că lasă dracu cafelele și ajută-mă.

- Scuze am avut o problemă... imediat.

Un sentiment că tocmai uitase ceva important îl mânca pe ceafă. Dar ce era? trebuia să se întâlnească cu cineva? trebuia să caute ceva? Degetele lui treceau peste biroul scrijelit și se opri deasupra unor cuvinte scrise de mâna unui copil dar îngroșate de alte mâini pentru a rămâne în lemn: ”mama și tata au făcut pe fata. te rog tatii vino mai repede acasă...

- Hai omule, hai că nu avem toată ziua, îl împunse colegul.

Și gândul i se evaporă, pornind evaluarea certificatelor de pe birou.  

english version